Somos el mercado del futuro

“Nu o să mai aveţi voi fotbalişti ca noi cît o să scrieţi despre fotbal!” spunea Dan Petrescu cu vocea unui om care îşi cunoaşte bine mediul şi meseria.

Această însemnare este despre o poză veche şi un titlu de ziar occidental care spun povestea unei întregi generaţii din fotbalul românesc. Pentru că în febra acestui mondial african, mi s-a făcut dor de fotbaliştii noştri, nu de “jucătorii” români din prezent. Pentru că mi-am amintit de tupeul ăla sănătos prin care îşi găseau cumva loc între echipe candidate la podiumul european de acum 20 de ani. Nu despre aroganţă este vorba, ci despre conştientizarea propriei valori, un mecanism psihologic indispensabil oricărui campion.

Apropo de fotbalul de club, e înşelătoare citarea în exces numai a  sezonului 1986 cu Steaua ridicând Cupa Campionilor Europeni, fiindcă e doar vârful icebergului acelei generaţii. Iar aici nu e vorba numai despre Steaua, fiindcă în anii’80 la Craiova juca viitorul căpitan al Barcelonei, iar Dinamo bifase două semifinale europene. Performanţa aceea singulară a fost poate o nedreptate statistică la câte sferturi şi semifinale de cupe europene au jucat echipele româneşti în anii ’80. Acel fotbal românesc tehnic, eficient şi “vitezist”, n-a fost deloc o întâmplare norocoasă în 1986, iar accederea din nou în finala din 1989 este încă o confirmare.

Desigur, în 24 mai 1989 pe Camp Nou din Barcelona, Steaua a cedat în faţa celui mai bun meci făcut de Gullit în carieră, în faţa dublei unui fantastic Van Basten, a lui Baresi, Costacurta, Ancelotti, a unei tinere speranţe Paolo Maldini aflat la prima cupă câştigată din cele 5 care vor urma, de fapt în faţa unui AC Milan ce abia se năştea şi avea să-şi revendice dominaţia europeană în anii următori.

În acea zi de mai 1989, El Mundo Deportivo, prefaţa finala cu o  poză şi o declaraţie de cinci cuvinte care spun povestea unei întregi generaţii din fotbalul românesc. Poza e superb aleasă titlului titrat mare în spaniolă, cu atitudinea relaxată a unui Lăcătuş sigur pe el, cu mâinile în şold, vorbind cu încredere şi cu siguranţă despre forţa fotbalului românesc.

După cum prevesteşte şi articolul de mai sus, graniţele s-au deschis într-adevăr după 1990, însă brusc şi haotic, prin prăbuşirea cortinei de fier. După reţeta privatizărilor gri, speculanţii au intermediat suspect toată acea generaţie fabuloasă  pe sume din care, în mai bine de 15 ani, administratorii fotbalului românesc au reuşit să investească doar într-un … sediu. Iar cluburile, adică statul, adică noi, am pierdut cu toţii.

Tragic este că undeva pe drum s-a pierdut şi acea mentalitate de campion. Iar asta se construieşte mult mai greu decât un sediu.

Foto: stelisti.ro

This entry was posted in Fotbal, Istorie, Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Somos el mercado del futuro

  1. Pingback: Argumentul Ghana şi FRF. De ce nu se măsoară performanţa FRF în rezultatele naţionalelor Under-17 şi Under-20? | Sport Saga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *